În  data  de  12  aprilie  2018, la  sediul I.P.J. Prahova, în  prezenţa   domnilor  general (rtg.) Ioan  Hurdubaie, preşedintele A.N.C.M.R.R. din M.A.I.  şi  general-maior (rtg.) Stelian Dinu, preşedintele A.V.R. din M.A.I., a  avut  loc  Conferinta  judeţeană  a filialei “Mihai Viteazul” Prahova.

La  conferinţă,  pe  lângă  cei 76  delegaţi, au  mai  participat domnul  Emil Drăgănescu, subprefect  de  Prahova,   doamna  Sofia  Cioc – presedinta  Consiliului  judeţean al persoanelor  vârstnice şi  domnul chestor de  politie Eduard Miliţescu – seful  I.P.J. Prahova şi preşedinte de onoare al filialei, care, în intervenţiile lor au transmis salutul instituţiilor reprezentate şi au urat succes conducerii filialei şi membrilor acesteia.

Din partea Consiliului Executiv al A.N.C.M.R.R. din M.A.I. a fost acordată Comitetului de conducere al filialei o Diplomă de onoare pentru rezultatele obţinute în consolidarea financiară, precum şi Diplome de excelenţă unor membri ai filialei, pentru contribuţia lor la întărirea organizatorică şi promovarea imaginii Asociaţiei.

De asemenea, tot cu  aceeaşi ocazie au  fost  acordate  diplome  de  onoare  membrilor filialei care  împlinesc,  în acest an, frumoasa vârstă  de  70, 80, 90  ani, precum  şi  tuturor  invitaţilor.

De la stânga la dreapta:
colonel (rtg.) Ion Zecheru – preşedintele filialei,
domnul Emil Drăgănescu – subprefect,
domnul inspector-șef chestor Eduard Miliţescu,
domnul general (rtg.) Ioan Hurdubaie,
doamna Sonia Cioc,
domnul general de brigadă (rtg.) Vasile Grigore – membru al filialei.

Imagine din sală

Fotografia de grup, la încheierea lucrărilor conferinţei

One thought on “Conferința anuală a filialei județene Prahova

  1. Cum mai colegule, doar 76 de membri ai filialei au participat la conferinta in conditiile in care a participat presedintele asociatiei noastre? Nu pot sa cred!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.