În ziua de 31 octombrie 2019, un grup format din 26 de membri ai Sucursalei Câmpulung, din cadrul filialei județene „Neagoe Basarab“, Argeș, condus de colonelul (rtg.) Gheorghe Malea, a vizitat orașul Topoloveni din județul Argeș.
Primul popas a fost făcut la Primărie, unde domnul viceprimar a prezentat realizările, dar mai ales obiectivele de dezvoltare ale localității Topoloveni, care a fost atestată documentar în anul 1421, iar din 1968 a fost declarată oraș. Are peste 10.000 de locuitori și este fruntaș la atragerea de fonduri europene.
A fost vizitată apoi Casa memorială a marelui pianist Dinu Lipatti, după care S.C. Sonimpex – Fabrica de Magiun, ale cărei produse, fără zahăr adăugat, reprezintă un „brand” european.
Următoarele etape ale vizitei au fost Biserica Goleștii Badii, atestată documentar în anul 1745 și zidită de ieromonahul Dionisie, precum și Biserica din Inuri, construită în anul 1706 de către jupân Gheorghe, numit mai târziu Topoloveanu.
După vizitarea Grădiniței cu program prelungit din oraș, unde cresc și sunt educați peste 350 de copii care beneficiază de o clădire impunătoare, mobilier complet nou, teren de joacă, sală de spectacole, săli de clasă luminoase și sală de mese, grupul de excursioniști s-a oprit și la Catedrală, sfințită în anul 2008.
Drumul de întoarcere, printre păduri și dealuri, a fost o deosebită plăcere, fiind traversate localitățile Dobrești, Boțești și Malu cu Flori (ultima din județul Dâmbovița).
Deosebit de impresionați de cele văzute, vizitatorii au adresat mulțumiri domnișoarei Ileana Cristina Boboc și domnului Pavel Dan, funcționari la Primăria Topoloveni, în calitatea lor de ghizi competenți și amabili.