Rezervistul este o ființă a smereniei.

Alegându-și ca destin datoria și slujirea, datoria fața de patrie și slujirea drapelului și a țării, deci slujirea semenilor, rezervistul de azi este oșteanul de ieri, cel care a făcut ca „trebile dinlăuntru ale țarei“ să funcționeze într-un firesc ce ni se pare cuvenit nouă, tuturor. Acest firesc ascunde însă trudă multă, osteneli văzute și nevăzute, știute și neștiute, ale celor care apără țara, valorile, liniștea, ordinea, legea, buna rânduială socială.

Prin misiunile întru neodihnă, oșteanul de ieri și rezervistul de azi a acumulat în trup răni și în suflet valori.

A-ți alege ca profesie haina militară este un act de curaj și de responsabilitate, dar și o probă de frumusețe sufleteasca, de generozitate, de disponibilitate spre jertfă. Iar jertfa ne duce cu gândul la Hristos, Dumnezeul biruitor al morții.

În opțiunea de a fi militar mocnește tăcut, latent, disponibil, jarul eroismului.

Acesta este o pecete încărcată cu sacru.

Să îți alegi ca destin o viață de supunere, o viață sub ascultarea poruncii țării, e o dovada de maturitate la o vârstă când alți tineri încă se gândesc la joacă. Este o chemare venită cumva de sus, de acolo de unde riscul, sacrificiul, eroismul, jertfa au încă strălucire și lumină astrală.

Mergerea prin viață a oșteanului are în ea clocotul astrelor. Misiunile îl consuma prin arderi la temperaturi înalte. De aceea istoria personală i se încarcă în fiecare zi cu focuri ale unei responsabilități ce nu suportă amânare. Sub deviza lui „am înțeles“ militarul aflat la datorie se mistuie pe sine dăruindu-se celorlalți. Iar viața lui devine combustie și flacără și ardere perpetua.

Câteodată astfel de ființe devin stele căzătoare. Căderea lor însă nu e prăbușire meteorica, ci cădere spre înălțare. Poate și de aceea la Ziua Înălțării Domnului ne pomenim eroii neamului.

Acum, la Ziua rezervistului, ne facem cuvenita trecere în revistă a smeritelor glorii personale spre a privi cu nădejde la ziua de mâine care va fi vegheată de mai tinerii vrednici de azi. Ne-am obișnuit așa, să gândim că omul este o ființă a datoriei și ne-am crescut gândind la valoare, frumos, adevăr, dreptate, justiție, lege și ordine. Nu mai putem să ieșim din aceste obișnuinte ale demnității umane. Gândim prin ele doar. Uneori ne mai întristam. Alteori mai cădem pe gânduri. Dar mergem prin timp cu nădejde și onoare. Ne-am făcut datoria cu cinste și responsabilitate. Am privit și privim cu respect spre eroii neamului și cu copleșire a minții spre valorile țării și ale poporului.

Trăim un prezent în care lumea se luptă cu un inamic nevăzut, microscopic dar plin de ură față de specia umană. Noi, rezerviștii, am dus bătălii mereu. Și dacă azi suntem în viață înseamnă că au fost bătălii câștigate. Nici acum nu am încetat lupta. Medicamentele pe care le purtăm după noi, durerile tăcute de oase sau încheieturi, operațiile sau mersul periodic la doctor, slăbirea simțurilor și toate necazurile vieții nu ne-au biruit. Nu ne va birui nici împăunatul, virusul cu nume de coroană.

Am fost și om fi cuminții curajoși ai neamului. Docili, ascultători, fideli neamului și țării, dar drepți și demni. Și asa vom fi până la final.

Hristos vine în lume spre a ne învăța iubirea de semeni, smerenia, pacea, jertfa și înțelepciunea. În sufletele generoase ale rezerviștilor aceste valori sunt puternice și înălțătoare. De aceea se cuvine ca la vreme de sărbătoare să adresăm tuturor rezerviștilor neamului urarea: „La multi și fericiți ani!“ dragii noștri apărători de neam și țară!

Cu prețuire, dragoste și binecuvântări,

Preot, gl. bg. (r.), iconom stavrofor, Niculae CONSTANTIN

Membru al Colegiului Central al ANCMRR din MAI