Filiala “Pintea Viteazu”- Maramureș a ANCMRR din MAI, își continuă activitățile cultural educative și nu face nici un pas înapoi în lupta cu acest perfid, nemilos și invizibil dușman, epidemia de Covid-19.
Astfel, cu luarea tuturor măsurilor de protecție, care se impun, în data de 18 noiembrie 2021, la sediul filialei s-a finalizat un foarte important eveniment cultural. În prezența membrilor filialei și a unor membri ai Ligii Scriitorilor Maramureșeni, au fost lansate numerele 8-9 (toamnă-iarnă 2021), ale prestigioasei reviste de cultură, tradiții și atitudine civică, „Mărturii maramureşene”, al cărui membru fondator și redactor șef este scriitorul, poetul și publicistul Radu Botiș, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Moderatorul acestui eveniment a fost prim vicepreședintele filialei, general de brigadă (r) Ion Pop, după care domnul radu botiș, în stilul său caracteristic, a facut o elegantă și excelentă prezentare a revistei, accentuînd importanța motto-ului „patriotismul nu este (un) moft, patriotismul este (o) necesitate”.
Au mai luat cuvântul și au exprimat frumoase și elogioase aprecieri, colonelul (r) gavril babiciu, poeta carmena felicia băințan, care cu acest prilej a recitat o poezie aparținând camaradului căpitan (r) zaharia bledea, scriitorul maramureșan ioan danci, poeta aurelia oancă, care a recitat și ea două poezii apărute în revistă, colonelul (r) ioan marchiș, locotenent-colonelul (r) liviu aurel pârjol și plutonierul adjutant șef (r) Vasile Bele.
S-a apreciat, din partea tuturor vorbitorilor, efortul membrilor fondatori, de a „ține pasul literar”, în lumea aceasta destul de bulversată, precum și faptul că datorită conținutului consistent și valoros revista „Mărturii maramureșene”, uimește cu fiecare apariție editorială.
Felicitări !