Ziua de 25 martie 2022, ziua Buneivestiri, sărbătorită ca Zi a Poliției Române, a fost marcată de numeroase manifestări care au marcat 200 de ani de la prima atestare documentară a acestei instituții importante a statului român.

La București Bicentenarul Poliției Române a fost sărbătorit printr-o adunare festivă la care au luat parte președintele Camerei Deputaților, primul ministru al Guvernului Român și numeroși reprezentanți ai instituțiilor reprezentative ale statului român, cu atribuții în sfera apărării și ordinii publice.

Asociația noastră a fost reprezentată de președintele acesteia.

Manifestări asemănătoare au avut loc și în țară, dintre care menționăm următoarele :

Rezerviști din cadrul filialei județene Covasna a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I. au participat la ceremonialul organizat de I.P.J. Covasna la Monumentul polițiștilor trecuți în veșnicie, aflat în curtea Inspectoratului.

Au fost clipe emoționante prilejuite de momentele evocative, mesajele de felicitare, slujba religioasă de pomenire, depunerea de coroane.

O delegație a rezerviștilor, condusă de președintele filialei, a îndeplinit această pioasă cinstire și aducere aminte.

La festivitatea organizată de I.P.J. Maramureș, din partea Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I. Filiala „Pintea Viteazu” Maramureș, au participat 20 rezerviști, în frunte cu președintele acesteia, colonel (r) Ioan Ceterchi.

Șeful Inspectoratului de Poliție, comisar șef de poliție Mihai Gherman, a înmânat foștilor șefi de inspectorat și adjuncților acestora, acum în rezervă sau în retragere, câte o plachetă în semn de recunoaștere pentru activitatea de înaltă responsabilitate desfășurată în beneficiul comunității maramureșene și pentru prestigiul adus instituției.

De asemenea și președintele filialei ANCMRR din M.A.I., colonelul (r) Ioan Ceterchi, a fost recompensat cu o plachetă în semn de respect pentru munca pe care o depune în fruntea rezerviștilor din M.A.I.

Camarazii de la filiala Satu Mare au participat, în dimineata zilei de Bunavestire, la o slujbă de pomenire oficiată la Catedrala ortodoxă Adormirea Maicii Domnului din localitate, precum și la adunarea festivă organizată la sediul I.P.J.

Rezerviștii de la sucursala Turnu Măgurele a filialei „Mihai Viteazul” Teleorman au participat la Catedrala creștin-ortodoxă Sfântul Haralambie, la slujba religioasă de pomenire a eroilor militari și polițiști români, urmată de o masă festivă.

4 thoughts on “SĂRBĂTORIREA ZILEI POLIȚIEI ROMÂNE

  1. La mulți ani Poliției române!. Sănătate, bucurii, zile senine rezerviștilor M.A.I.! Cinste delegației filialei din jud.Covasna, condusă de președintele ei, care au adus un pios omagiu colegilor trecuți în veșnicie!

  2. Felicitări delegației filiera Covasna pt tot ceea ce faceți pt noi! Multă sănătate tuturor! La mulți ani Poliției române!

Dă-i un răspuns lui Peligrad Maria Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.