La data de 24 iunie 2023, la Oradea, a fost comemorat eroul național Avram Iancu cu ocazia împlinirii a 199 de ani de la naștere.
La ceremonialul militar-religios au participat prefectul județului Bihor, primarul municipiului Oradea, precum și alte oficialități locale și județene, cadre militare în activitate și în rezervă din M.Ap.N. și membri ai filialei “Menumorut” a A.N.C.M.R.R. din M.A.I. și un mare număr de locuitori ai municipiului Oradea, manifestația fiind organizată de Societatea Cultural Patriotică ”Avram Iancu” filiala Oradea.
Evenimentul a început cu salutul drapelului de luptă, intonarea imnului de stat, mesajele invitaților, după care s-au depus coroane, jerbe și buchete de flori la bustul lui Avram Iancu aflat în Parcul Traian, în fața sediului Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.