Odată cu cele mai sincere urări de sănătate, fericire, bucurii și satisfacții, pentru Doamnele din Asociație, pentru Doamnele și Domnișoarele din viața camarazilor noștri și pentru toate cele aflate încă în activitate, câteva poezii ale unora dintre marii noștri poeți, spun mai mult decât am putea spune noi.

LA MULȚI ANI !

CONSILIUL EXECUTIV AL A.N.C.M.R.R. din M.A.I.

Mama – Grigore Vieru

Foicica dulce poamă
Toată lumea are mama,
Melcul, iedul, ursulica,
Puiul cel de rândunică.
Fuge noaptea și dispare
La tot puiul bine-i pare
Că din nou e dimineață
Și-și vede mama la față.

Cea mai scumpă de pe lume – Nichita Stănescu

Spune-mi care mama-anume
Cea mai scumpă e pe lume?
Puii toți au zis de păsări,
Zarzarii au zis de zarzari,
Peștișorii, de peștoaica,
Ursuleții, de ursoaica,
Serpisorii, de șerpoaica,
Tigrisorii, de tigroaică,
Manjii toți au zis de iepe,
Firul cepii-a zis de cepe,
Nucii toți au zis de nuca,
Cucii toți au zis de cuca,
Toți pisoii, de pisica,
Iară eu, de-a mea mămică.
Orice mama e anume,
Cea mai scumpă de pe lume!

Mama – George Coșbuc

În vaduri ape repezi curg
Şi vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară –
Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine-ntr-o căscioară.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacăra lor geme:
Clipeşte-abia din când în când
Cu stingerea-n bătaie,
Lumini cu umbre-amestecând
Prin colţuri de odaie.

Cu tine două fete stau
Şi torc în rând cu tine;
Sunt încă mici şi tată n-au
Şi George nu mai vine.
Un basm cu pajuri şi cu zmei
Începe-acum o fată,
Tu taci ş-asculţi povestea ei
Şi stai îngândurată.

Şi firul tău se rupe des,
Căci gânduri te frământă.
Spui şoapte fără de-nţeles,
Şi ochii tăi stau ţântă.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Când fusul se desfiră…
Te uiţi la el şi nu-l ridici,
Şi fetele se miră.

… O, nu! Nu-i drept să te-ndoieşti!
La geam tu sari deodată,
Prin noapte-afară lung priveşti –

„Ce vezi? întreab-o fată.

„Nimic… Mi s-a părut aşa!
Şi jalea te răpune,
Şi fiecare vorbă-a ta
E plâns de-ngropăciune.

Într-un târziu, neridicând
De jos a ta privire:

„Eu simt că voi muri-n curând,
Că nu-mi mai sunt în fire…
Mai ştiu şi eu la ce gândeam?
Aveţi şi voi un frate…
Mi s-a părut c-aud la geam
Cu degetul cum bate.

Dar n-a fost el!… Să-l văd venind,
Aş mai trăi o viaţă.
E dus, şi voi muri dorind
Să-l văd o dată-n faţă.
Aşa vrea poate Dumnezeu,
Aşa mi-e datul sorţii,
Să n-am eu pe băiatul meu
La cap, în ceasul morţii!

Afară-i vânt şi e-nnorat,
Şi noaptea e târzie;
Copilele ţi s-au culcat –
Tu, inimă pustie,
Stai tot la vatră-ncet plângând:
E dus şi nu mai vine!
Ş-adormi târziu cu mine-n gând
Ca să visezi de mine!

Cântec femeiesc – Adrian Păunescu

Aşa e mama şi a fost bunica,
Aşa suntem, femei lângă femei,
Părem nimic şi nu-nsemnăm nimica
Doar nişte „ele” ce slujesc pe „ei”.

Ei neglijenţi, iar ele foarte calme,
Ei încurcând ce ele limpezesc,
Ei numai tălpi şi ele numai palme,
Acesta e destinul femeiesc.

Şi-n fond, ce fac femeile pe lume?
Nimic măreţ, nimic impunător.
Schimbându-şi după ei şi drum şi nume
Pun lucrurile iar la locul lor.

Cu-atâţia paşi ce au făcut prin casă
Şi pentru care plată nici nu cer
De-ar fi pornit pe-o cale glorioasă
Ar fi ajuns şi dincolo de cer.

Ei fac ce fac şi tot ce fac se vede,
Ba strică mult şi ele-ndreaptă tot
Şi de aceea nimeni nu le crede
Când cad, îmbătrânesc şi nu mai pot.

Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi,
Ce greu cu noi femeile în viaţă,
Dar e şi imposibil fără noi…