Joi 6 iunie 2024, la Sala de conferințe de la Pensiunea Măgura, s-a sărbătorit Ziua Rezervistului Militar și 33 ani de la înființarea Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I.
La eveniment au fost invitați reprezentanți ai institutiilor din Sistemul de Apărare. Ordine Publică și Securitate Națională, precum și din partea Asociațiilor de rezerviști din cadrul M.Ap.N., S.R.I., Cultul Eroilor ,,Regina Maria” și a Vete ranilor de Război.
Din partea administrației județene și locale, au fost prezenti: dl prefect Rudolf Stauder, dl președinte al Consiliului Județean, Ionel Bogdan și dl Doru Dancus, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Baia Mare.
În deschiderea manifestării s-a intonat Imnul României, apoi s-a ținut un moment de reculegere în memoria celor plecați la cele veșnice, după care președintele asociației, col (r) Ioan Ceterchi a deschis evenimentul printr-un salut de bun venit membrilor participanți, apoi a prezentat invitații prezenți.
Fiecare reprezentant ai autorității județene și locale a felicitat Asociația ,,Pintea Viteazu” Maramureș și i-au oferit câte o diplomă de excelență.
În discursul său, dl. Doru Dăncuș – viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Baia Mare a prezentat și Hotărârile de Consiliu Local prin care s-au conferit, în data de 5 iunie 2024, titlurile de Cetățeni de Onoare, membrilor asociației: general de brigadă dr. Ion David-Bratu, general de brigadă dr. Ioan Liviu Tăut și general de brigadă Ion Pop.
Prim-vicepreședintele filialei, dl col. (r) Ioan Marchiș, a prezentat Semnificația Zilei Rezervistului, iar președintele filialei, col. (r) Ioan Ceterchi a adus la cunoștință celor prezenți, Reperele Istorice ale Înființării Zilei Rezervistului și implicit a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I. – filiala ,,Pintea Viteazu” Maramureș.
Au urmat apoi felicitările transmise cu ocazia Zilei Rezervistului, din partea conducerilor Asociațiilor din M.A.I., M.Ap.N., precum și o felicitare din partea Direcției Poliției Naționale din Regiunea Ivano-Frankivsk (Ucraina). Cu această ocazie președintele filialei, col. (r) Ioan Ceterchi, a prezentat si a acordat medalii primite din partea colegilor din Ucraina, a Asociatiei Cadrelor Militare în Rezervă și Veterani din Ivano-Frankivsk, pentru pace și colaborare internațională, la patru membri ai filialei ,,Pintea Viteazu Maramureș, astfel: col. (r) Gavril Babiciu, col. (r) Ioan Ceterchi, lt. col. (r) Călin Nagy Călin și lt.(r) Nicolai Mesaroș.
Au mai transmis mesaje de felicitare șeful Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș și șeful Penitenciarului Baia Mare.
O medalie și o diplomă deosebită a fost primită din partea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, prin preotul militar Gabriel Bălan, consilier personal al Preasființiei Sale Iustin.
A urmat apoi oferirea de plachete ,,Distincții de Excelență”, pentru activități deosebite și prezență activă în cadrul filialei ,,Pintea Viteazu” Maramureș, unui număr de 20 membrii prezenți la eveniment.