Miercuri 14.08.2024, între orele 8:30-9:30, la Monumentul „Crucea Marinarilor” de pe faleza Cazinoului din Constanța s-a desfășurat un ceremonial religios și militar. Acesta a fost dedicat comemorării eroilor marinari care își dorm somnul de veci în adâncul mărilor și a fost urmat de depuneri de coroane din partea oficialităților și defilarea Gărzii de onoare.
La ceremonii au participat și reprezentanți ai Filialei județene Constanța a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din MAI.
Slujba a fost oficiată de Înalt preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a făcut mai multe rugăciuni pentru sufletele eroilor al căror mormânt este marea.
Pentru prima dată, Forțele Navale Române au luptat în Războiul de Independență apoi în Primul Război Mondial precum și în cel de-al Doilea Război Mondial.