La 5 iunie 2025 Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne a împlinit 34 ani de existență, sărbătoriți de filialele din întreaga țară.
În toți acești ani Asociația a reușit, prin Filialele județene și sucursalele sale, să fie tot mai cunoscută, apreciată și respectată în rândul celorlalte structuri asociative ale rezerviștilor precum și de către autoritățile centrale și locale, respectiv societatea civilă. Cu acest prilej președintele Asociației, dl. General de brigadă r. dr. Tudor Sandu a transmis un mesaj de felicitare tuturor Filialor județene și celor peste 20.000 de membri, mulțumindu-le pentru implicarea, susținerea și participarea acestora la acțiunile și activitățile organizate și desfășurate atât la nivel central, cât și în teritoriu.
Pentru a marca această aniversare, joi 5 iunie 2025, la Casa Oamenilor de Știință din București s-a desfășurat o reuniune organizată de Consiliul Director al Asociației, la care au participat președinții structurilor asociative din Acordul-Cadru și ai structurilor asociative ale rezerviștilor militari din Sistemul de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională. La festivitatea aniversării Asociației au fost prezenți, alături de membrii Consilului Director al Asociației, președinții tuturor Asociațiilor Naționale ale Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere Al.I. Cuza – MApN, din STS, SRI, SPP, SIE, DGPI din MAI, precum și ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război din MApN și din MAI.
Au mai răspuns invitației și președintele Corpului Național al Polițiștilor – CNP, dl. Chestor de poliție Marcel Simion, și dl. Comisar șef de poliție George Vasile, Șef Serviciu responsabil cu activitatea rezerviștilor din Direcția Generală de Management Resurse Umane a MAI.
Președintele ANCMRR din MAI, dl. general de brigadă r. Tudor Sandu a anunțat scopul și semnificația acestei întâlniri și a făcut o prezentare a celor prezenți la această reuniune informală. Acesta a propus și un moment de reculegere în memoria camarazilor din întreaga țară care ne-au părăsit și pe care se cuvine să-i păstrăm în inimile noastre.
Președintele în exercițiu al Structurilor Asociative din Acordul-Cadru, General de brigadă r. Tudor Sandu a prezentat o scurtă sinteză a principalelor activități desfășurate în acest an, subliniind și întâlnirile cu trei dintre candidații prezidențiali, precum și repetatele întâlniri cu conducerile comisiilor parlamentare de apărare și buget-finanțe, unde au fost dezbătute proiecte de lege privind actualizarea Legii pensiilor militare.
Cu acest prilej au fost conferite Diplome de Excelență și Diplome Aniversare, însoțite de plachete și alte însemne distinctive, cu prilejul aniversării a 34 de ani de la înființarea Asociației tuturor invitaților prezenți.
Din rândul acestora, unii au ținut scurte discursuri, în care au mulțumit conducerii Asociației pentru atitudinea deschisă, de colaborare reciprocă și colegială, și promovarea sinceră a dorinței de unitate a structurilor asociative ale rezerviștilor.
Un moment aparte l-a constituit și acordarea unei Diplome de Merit dlui colonel r. Emilian Orodel, purtător de cuvânt al Filialei Teleorman și membru în Departamentul de Comunicare al Consilului Director al Asociației, în semn de apreciere a meritelor și contribuției sale la promovarea imaginii Asociației și a drepturilor legitime ale membrilor. O notă aparte, a constituit-o și prezența actriței Doina Ghițescu, din Ansamblul artistic Ciocârlia al MAI, care a prezentat un emoționant recital, cu o ,,Urare la ceas de sărbătoare” și un catren.
Text și foto: col.r. Emilian Orodel