Un grup de 20 membri ai Sucursalei Câmpulung din cadrul filialei județene „Neagoe Basarab“ Argeș, condus de președinte col. (r.) Gheorghe Malea, a vizitat, în ziua de 30 mai 2019 mai multe obiective turistice din județul Gorj.

La Târgu Jiu am fost întâmpinați de colegii noștri jandarmi, în frunte cu domnul inspector șef colonel Eugen Țambrea și adjunctul acestuia, domnul colonel Gheorghe Boltașu. Gazdele noastre ne-au prezentat activitatea jandarmilor, istoricul unității și mai ales misiunile acestora.

După acest scurt intermezzo de cunoaștere, împreună, am vizitat operele sculptorului Constantin Brâncuși, respectiv : Coloana Infinitului, Masa Tăcerii și Aleea Scaunelor precum și Poarta Sărutului, vizită încheiată cu un scurt popas și la stadionul de fotbal, aflat în faza de finisare, care va putea găzdui și meciuri din cupele europene.

În orașul Tismana am vizitat Mânăstirea, unde maica stareță ne-a vorbit despre cel care a construit-o, respectiv Cuviosul Nicodim, precum și peștera, aflată lângă lăcașul de cult, unde a fost adăpostit, în timpul celui de-al doilea război mondial, o parte din Tezaurul României.

La întoarcere ne-am recules la Mănăstirea Polovraci și am făcut un scurt popas în orașul Horezu unde am fost oaspeții unui atelier de olărit, de unde fiecare excursionist și-a cumpărat diverse obiecte din lut ca amintire.

Președintele Sucursalei Câmpulung,
Colonel (r.) Gheorghe MALEA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.