În data de 5 iunie 2019, Ziua Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I., s-a desfășurat, la sediul Institutului de Ordine Publică din București, ședința anuală a Colegiului Central al Asociației.
La ședință au participat 61 din cei 71 membri ai Colegiului Central, invitați din partea unor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, cu competențe în domeniul problematicii rezerviștilor militari, precum și reprezentanți ai mass-media.
Cu această ocazie, participanții au dezbătut și adoptat următoarele :
- Darea de seamă cu privire la activitatea Asociației Naționale în perioada iunie 2018 – mai 2019;
- Darea de seamă privind activitatea financiar-contabilă în anul 2018 și planul de venituri și cheltuieli pe anul 2019;
- Raportul Comisiei de cenzori pe anul 2018;
- Programul de măsuri privind activitatea Asociației în perioada iunie 2019 – mai 2020;
- Probleme organizatorice: validarea președinților de filiale nou aleși la Conferințele județene, completarea locurilor vacante din Colegiul Central, Consiliul Executiv și Comisiile statutare.
Membrii Colegiului au apreciat activitatea desfășurată în cursul anului trecut și în primele luni din acest an, de către organele de conducere ale Asociației, pentru urmărirea și rezolvarea problemele majore cu care se confruntă rezerviștii militari din M.A.I., au stabilit liniile directoare pentru perioada următoare până la cea de-a VIII-a Conferință Națională a Asociației, programată să aibă loc în anul viitor, au luat cunoștință, cu insatisfacție, de faptul că decidenții politici întârzie să rezolve problemele grave și discriminările provocate de modificarea, prin ordonanțe de urgență, a Legii 223/2015 privind pensiile militare de stat, și-au exprimat nemulțumirea față de tergiversarea rezolvării, în conformitate cu prevederile legale, a problemelor legate de asistența medicală a pensionarilor militari din minister și au mandatat Consiliul Executiv să continue demersurile legale, împreună cu celelalte structuri asociative din Sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale membrilor Asociației.
Colegiul Central a validat alegerile desfășurate în toate cele 41 filiale ale Asociației, precum și președinții acestora, aleși cu acest prilej, desemnați ca membri de drept ai Colegiului, potrivit prevederilor statutare și a completat componența Colegiului.
Participanții la ședință au transmis tuturor membrilor Asociației cele mai bune urări de sănătate, prosperitate și fericire, încredințându-i de hotărârea fermă a conducerii centrale și a celor teritoriale, de a milita neobosit pentru atingerea obiectivelor și scopurilor Asociației.
PREȘEDINȚII FILIALELOR
ALEȘI LA CONFERINȚELE JUDEȚENE ȘI VALIDAȚI
ÎN ȘEDINȚA COLEGIULUI CENTRAL DIN 05.06.2019
Nr. crt. |
Gradul, numele şi prenumele |
Filiala |
1 |
Colonel (r.) Traian ȘERBAN |
Alba |
2 |
Colonel (r.) Gheorghe-Neculae NOGHIU |
Arad |
3 |
Colonel (r.) Mihai CRUCEANĂ |
Argeş |
4 |
Colonel (r.) Mircea IRIMIA |
Bacău |
5 |
Colonel (r.) Alexandru CIUTA |
Bihor |
6 |
Colonel (r.) Zachei CIOAREC |
Bistriţa-Năsăud |
7 |
Gl. brig. (r.) Constantin GRĂDINARU |
Botoşani |
8 |
Colonel (r.) Traian DÂRLĂU |
Braşov |
9 |
Colonel (r.) Marian CARAGAȚĂ |
Brăila |
10 |
Colonel (r.) Iordachi STOIAN |
Buzău |
11 |
Colonel (r.) Dumitru PANDREA |
Călăraşi |
12 |
Colonel (r.) Eronim COJOCARU |
Caraş-Severin |
13 |
Gl. brig.(r.) dr. ing. Aurel LITAN |
Cluj |
14 |
Colonel (r.) dr. Marin BUZESCU |
Constanţa |
15 |
Colonel (r.) ing. Niculae-Gheorghe IVAN |
Covasna |
16 |
Colonel (r.) Gheorghe DEACONESCU |
Dâmboviţa |
17 |
Colonel (r.) Nicușor BADEA |
Dolj |
18 |
Colonel (r.) Vasile ALUPOAIE |
Galaţi |
19 |
Colonel (r.) Nicolae STAN |
Giurgiu |
20 |
Gl. brig. (r.) Constantin CODIȚĂ |
Gorj |
21 |
Colonel (r.) dr. Traian CHINDEA |
Harghita |
22 |
Colonel (r.) Alexandru-Toma NEGOIȚĂ |
Hunedoara |
23 |
Colonel (r.) Măndică CĂLIN |
Ialomiţa |
24 |
Colonel (r.) dr. Ioan BARBU-CIOCHINĂ |
Iaşi |
25 |
Colonel (r.) Ioan CETERCHI |
Maramureş |
26 |
Colonel (r.) Stelică ZANFIROIU |
Mehedinţi |
27 |
Colonel (r.) Vasile TOHĂNEAN |
Mureş |
28 |
Colonel (r.) Vasile CHECHERIȚĂ |
Neamţ |
29 |
Colonel (r.) Marin NEAGOE |
Olt |
30 |
Colonel (r.) Ion ZECHERU |
Prahova |
31 |
Colonel (r.) Ioan PĂDUREANU |
Sălaj |
32 |
Colonel (r.) Iosif PORDEA |
Satu-Mare |
33 |
Colonel (r.) Achim COMȘA |
Sibiu |
34 |
Colonel (r.) Constantin SAVU |
Suceava |
35 |
Colonel (r.) Gheorghe CHIRIAC |
Tulcea |
36 |
Colonel (r.) Dragoș-Valentin DUMITRAȘCU |
Timiş |
37 |
Colonel (r.) Liviu-Sorinel SANDU |
Teleorman |
38 |
Colonel (r.) Mihai CĂLUGĂRIȚOIU |
Vâlcea |
39 |
Colonel (r.) Aurel ȘALARU |
Vaslui |
40 |
Colonel (r.) Costel BĂLUŢĂ |
Vrancea |
41 |
Gl. brig. (r.) Ion IANCU |
Bucureşti |