În data de 21 martie 2016, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție, a avut loc Conferința anuală a filialei „Andrei Mureșanu” Bistrița Năsăud a ANCMRR din MAI.

La conferință au participat peste 110 membri, precum și invitații: șeful IPJ Bistrița Năsăud – președintele de onoare al filialei, președintele Consiliului Județean al persoanelor vârstnice, președinții celorlalte filiale județene a cadrelor militare în rezervă și în retragere, șefi sau reprezentanți ai structurilor active ale MAI din județ, precum și directorul Penitenciarului Bistrița.

Conferința a reliefat realizările, neîmplinirile și mai ales speranțele de mai bine puse în cele 12 puncte ale Programului de măsuri pe 2016 prezentat, document ce a creat în percepția celor prezenți siguranța că activitatea filialei se va îmbunătăți substanțial.

În alocuțiunile lor, invitații și-au exprimat voința fermă și disponibilitatea de a sprijini conducerea fililalei în direcția creșterii numărului de rezerviști ce se vor înscrie în Asociație și a organizării unor activități din cele menționate în protocoalele de colaborare încheiate de Asociație.

One thought on “Conferința anuală a filialei județene Bistrița-Năsăud

  1. ANCMRR din MAI Filiala ,,PINTEA VITEAZU”Maramures felicita rezervistii bistriteni atat cu ocazia bilantului anual cat si de ,,ZIUA POLITIEI”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.