În organizarea filialelor județene ale Asociațiilor cadrelor militare în rezervă și retragere din Ministerul Aparării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații, la hotarele județului Satu Mare s-au desfășurat, vineri 16 aprilie, acțiuni de comemorare a eliberării de sub regimul guvernului bolșevic condus de Kun Bela chiar în satul natal al acestuia, Lelei, precum și la Hodod, unde s-au dat cele mai grele lupte în primăvara anului 1919.
La manifestare au participat vicepreședintele Consiliului Județean, consilierul responsabil pentru relațiile cu publicul din partea Prefecturii Satu Mare și membrii sucursalelor ANCMRR din MAI din Carei și Ardud și cei ai Asociației „Unirea 2009” din Carei.
Pe lângă acest eveniment, în zilele următoare vor mai fi organizate și alte manifestări dedicate zilei de 19 aprilie 1919, data intrării pentru prima dată a Armatei Române în Satu Mare și instaurării administrației românești pe aceste meleaguri, între care un parastas la Catedrala ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare, ctitorie a Armatei Române eliberatoare, în memoria celor care și-au dat viața pentru eliberarea Sătmarului și alipirea lui la Trupul Sfânt al țării în primăvara anului 1919, precum și un ceremonial religios și depunerea unei coroane de folori la Monumentul Eroului Necunoscut din Piaţa Libertăţii.
In continuarea acelorași activități omagiale, camarazii noștri de la filiala Satu Mare au fost prezenți, luni 19 aprilie, la un moment omagial şi comemorativ, organizat de Asociaţia Civică Tempora, în colaborare cu Muzeul Judeţean Satu Mare, cu sprijinul și participarea activă a filialelor sătmărene ale asociaţiilor de rezervişti din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul Român de Informaţii. Participanții au depus coroane și jerbe cu flori la Monumentul Eroului Necunoscut, din Piaţa Libertăţii din municipiul Satu Mare.
Toate aceste acțiuni se înscriu într-un Program de cinstire a eroilor neamului, inițiat în vara anului 2020, de către cele trei asociații de rezerviști militari și Consiliul județean al persoanelor vârstnice, în scopul desfășurării, cel puțin o dată pe an, a unor activități având ca obiectiv întreţinerea locurilor de veci ale militarilor români căzuţi în cele două războaie mondiale şi păstrarea memoriei sacrificiului acestora în mentalul colectiv, inclusiv al tinerei generaţii.
&&&
Foarte frumos! Deci se poate și în pandemie.