Vineri 20 septembrie 2024, o delegație a ANCMRR din MAI, formată din președintele general bg.r. Tudor Sandu, secretar general – col.r. Constantin Florea și vicepreședintele Filialei București – general bg.r. Ionel Tîrsănoagă a participat, la sediul Corpului Național al Polițiștilor, la o întâlnire cu conducerea CNP și președintele chestor de poliție Marcel Simion.

Întâlnirea a avut loc în virtutea Protocolului de colaborare dintre cele două structuri asociative, la inițiativa ANCMRR din MAI, având în vedere preocupările actuale ale rezerviștilor, exprimate de aceștia și în spațiul public.

Cu acest prilej a fost analizat și discutat modul îndeplinirii prevederilor din Protocolul de colaborare dintre cele două organizații, precum și cadrul normativ care reglementează pensiile militare de serviciu. O atenție deosebită va fi acordată, de către ambele organizații, proiectelor de acte normative incidente domeniului, astfel încât acestea să corespundă intereselor polițiștilor activi și rezerviști.

Președintele CNP a subliniat necesitatea promovării obiectivelor comune ale celor două organizații, continuarea și intensificarea colaborării între acestea atât la nivel central, cât și în mod deosebit la nivel teritorial.

Părțile au convenit elaborarea și adoptarea unui Acord de colaborare pe durata unui an, cu posibilitatea de prelungire tacită, și reluarea întâlnirilor la vârf ale celor două conduceri, cel puțin de două ori pe an, aspecte prevăzute și într-un Comunicat comun (vezi mai jos).

CNP COMUNICAT

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.