Având în vedere numărul mare de adeverinţe care atestă contribuţia la  fondul pentru pensia suplimentară cu  2%, 3%, 5%, transmise la Casa de Pensii  Sectorială a M.A.I., vă comunicăm următoarele:

Prin  Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu  modificările şi completările ulterioare, s-a reglementat dreptul la pensii şi  asigurări sociale pentru cadrele militare începând cu data de 10.04.2001.

De asemenea, prin Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat şi alte  drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor, s-a reglementat dreptul la pensii şi  asigurări sociale pentru poliţişti  – funcţ ionari publici cu statut special începând  cu data de 03.06.2004.

Potrivit art.1 din Legile nr.164/2001 şi nr.179/2004, principiile generale  prevăzute de  Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi  de asigurări sociale,  se aplica şi legilor menţionate, acestea fiind cele în baza  cărora s-a organizat şi a funcţionat sistemul public de pensii, iar printre  principiile de bază se regăsea şi  principiul contributivităţii,  conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de  persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public.

Ţinând cont de faptul că în conformitate cu art.5 alin.(2) din legile sus-menţionate fondurile pentru plata pensiilor militare de stat, pensiilor de stat ale poliţiştilor şi alte drepturi de asigurări sociale se asigura de la bugetul de stat, contribuţia individuală la bugetul de stat prevăzută la art.78 alin.(2) reflectă aplicarea principiului contributivităţii în sistemul pensiilor militare de stat şi pensiilor de stat ale poliţiştilor.

Menţionăm faptul că la art.80 din Legea nr.164/2001, se prevedea că la data încheierii procesului de recalculare a pensiilor, pensiile şi pensiile suplimentare devin pensii militare în înţelesul legii.

Contribuţia de 2%, şi 3% la fondul pentru pensia suplimentară a fost luată  în calcul, fapt uşor de verificat în anexele deciziilor de revizuire–Datele şi elementele ce au condus la determinarea punctajului mediu anual şi a stagiului de cotizare, punctul 3 – Punctaj suplimentar acordat în funcţie de contribuţia la fondul pentru pensia suplimentară în conformitate cu art. 165 din Legea nr. 19/2000.

De asemenea, solicitările dumneavoastră de a vă recalcula punctajul mediu anual prin acordarea punctajului suplimentar acordat în funcţie de contribuţia de  5% la fondul pentru pensia suplimentară după data de 31.03.2001 excede  cadrului legislativ. Având în vedere dispoziţiile din Constituţia României, republicată, conform cărora, la art.1 alin.(5) este stipulat că ,, în România respectarea  Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie ‘’, iar ,, legile şi toate celelalte acte normative rămân în vigoare, în măsura în care ele nu contravin Constituţiei ’’, (art.154 alin.(1)), instituţia noastră aplică în mod corespunzător actele normative în vigoare.

Comunicat preluat de pe situl Casei de Pensii a M.A.I.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.