Vineri, 29 noiembrie 2019, la statuia Ostașului român din Parcul 1 Decembrie, din municipiul Oradea, a avut loc festivitatea de avansare la primul grad profesional a promoției de agenți de poliție de frontieră „Noiembrie 2019“ a Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu“.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența adjunctului inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor-principal de poliție Liviu Bute, a prefectului județului Bihor, Ioan Mihaiu și a mai multor oficialități locale. De asemenea, la eveniment au mai fost prezenți șefi și comandanți ai structurilor MAI și MApN din Garnizoana Oradea, membri ai ANCMRR din MAI, delegații din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră din Republica Moldova, Școlii Vocaționale de Poliție din Miskolc – Ungaria, Școlii Medii de Ordine Publică din Szeged (Ungaria), Centrului de Pregătire a Poliției din Belgrad (Serbia), reprezentanți mass-media, înalte fețe bisericești și nu în ultimul rând părinții, rudele și prietenii absolvenților, sosiți din toate colțurile țării.

Aceasta este cea de a 30-a promoție de elevi pe care a dat-o școala orădeană și este formată din 279 de elevi, 119 fete și 160 de băieți iar media generală a promoției a fost de 8,70.

„Am mare încredere în generațiile tinere și, în egală măsură, mari așteptări să își depășească mentorii și să se autodepășească permanent, pe tot parcursul activității profesionale. Cu ocazia absolvirii școlii și înaintării la gradul de agent de poliție, vă felicit și vă spun bun venit în familia Poliției de Frontieră!“, le-a transmis absolvenților, printr-un mesaj, inspectorul general al Politiei de Frontieră, chestor general Ioan Buda.

În cadrul festivității de absolvire au fost acordate diplome de merit absolvenților cu rezultate meritorii în cadrul examenului de absolvire, șeful de promoție fiind recompensat și cu înscrierea numelui și prenumelui pe placa de onoare a instituției.

Filiala Bihor a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, prin d-l col. (r.) Eugen Moș, membru în Biroul Executiv, a înmânat primilor cinci clasați din promoția „Noiembrie 2019“ placheta comemorativă „Centenarul învățământului militar românesc de ordine publică și siguranță națională din Oradea“ dedicată – Sărbătoririi a 100 de ani de la înființarea primei instituții de învățământ militar românesc de ordine public și siguranță națională în Oradea – Școala de Jandarmi Oradea Mare.


Sărbătorirea Zilei Naționale a României în Oradea a avut loc în parcul 1 Decembrie, într-o frumoasă și însorită zi de iarnă, în prezența a peste 5.000 de orădeni.

Festivitatea a început la ora 12 pe platoul din fața statuii Ostașului Român, cu intonarea Imnului Național al României și oficierea slujbei religioase de către preoții din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Oradea. Au urmat alocuțiunile prefectului județului Bihor, Ioan Mihaiu și conferențiarului universitar doctor Alina Stoica.

După un scurt moment artistic realizat de Grupul Vocal „Simboluri Bihorene“ s-a desfășurat festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la statuia Ostașului Român, urmată de defilarea Gărzii de Onoare.

La finalul ceremoniei militare participanții la eveniment au fost invitați în fața Casei de Cultură a Sindicatelor să servească din cele 2.700 de porții de fasole cu ciolan pregătite de primăria municipiului Oradea, în colaborare cu popota Garnizoanei Oradea.

Din partea filialei județene a ANCMRR din MAI au participat 27 de membri care, după terminarea activităților, au participat la o masă festivă într-un restaurant din Băile Felix.

Festivitățile dedicate Zilei Naționale a României s-au încheiat în jurul orei 18:30 după retragerea cu torțe desfășurată pe traseul str. Republicii–Piața Unirii–str. Armatei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.