În însângerata lună decembrie, ziua 21, anul 1989, acum 33 de ani, bănăţenii strigau „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara” şi aşa a fost! A urmat Cugirul, iar la doar câteva ore Alba Iulia şi toată ţara, momente ce au intrat în memoria colectivă.

Jertfa, sacrificiul, curajul acelor oameni sunt piatra de temelie a libertăţii noastre, de care ne bucurăm şi pe care o simţim în toate segmentele cotidiene.

Membrii ANCMRR din MAI, filiala “AVRAM IANCU” Alba, au adus un pios omagiu eroilor Revoluţiei din 1989 care au făcut posibil ca astăzi, să trăim liberi în exprimare, în gândire, în acţiune, prin ceremonia de depunere de coroane și jerbe de flori și slujbe religioase, la Troița din Piața Ion I.C. Brătianu

La Muzeul Naţional al Unirii, drapelul Revoluţiei Decembrie 1989 a fost scos într-un ceremonial festiv şi depus în Sala Unirii. Steagul arborat în Sala Unirii este unul dintre drapelele tricolore originale, purtate de revoluţionari pe străzile oraşului Alba Iulia, în decembrie 1989.

Pentru unii poate nu înseamnă nimic, pentru alţii numai regrete, dar cu siguranţă pentru milioane de românii această dată, reprezintă momentul cuceririi libertăţii umane a poporului român, România devenind o ţară cu mult râvnita democraţie occidentală.

Glorie eternă eroilor martiri, căzuți în Decembrie ’89!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.