Având în vedere provocările actuale ale societății și conștientizarea necesității implicării tuturor în lupta împotriva fenomenului drogurilor, care a ajuns să reprezinte un factor de risc pentru siguranța națională, filiala Caraș Severin a ANCMRR din MAI, beneficiind de experiența profesională a unora dintre membrii săi, și-a oferit expertiza pentru instituțiile interesate, implicate în conștientizarea tinerei generații despre pericolul consumului acestor otrăvuri.
Un exemplu în acest sens în constituie proiectul „Elemente de bază în prevenirea și combaterea consumului de droguri în rândul elevilor” , în cadrul căruia, alături de Casa Corpului Didactic Caraș-Severin și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Caraș-Severin, filiala Caraș-Severin a Asociației noastre participă, prin specialiști cu experiență în domeniu, la cursuri de formare profesională a cadrelor didactice cu privire la prevenirea consumului de droguri în rândul elevilor. Unul dintre acești specialiști, implicat în proiect, este domnul colonel (r) Cristian-Sorin Goian, care deține calitatea profesională de „formator” în acest domeniu, obțínută pe vremea când era polițist în activitate.