În data de 25 martie, ziua Bunei vestiri, dar și ziua în care Poliția Română a sărbătorite 202 ani de la înființare, președintele A.N.C.M.R.R. din M.A.I. a participat, la Sala de Marmură, a Cercului Militar Național, la adunarea festivă consacrată Zilei Poliției Române. La eveniment au luat parte reprezentanți ai autorităților centrale cu care Poliția Română cooperează în îndeplinirea misiunilor sale specifice, precum și viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne, domnul Marian-Cătălin Predoiu, care, în intervenția sa, a subliniat importanța socială a acestei instituții, provocările la care este supusă în contextul actual și misiunile de mare răspundere ce revin cadrelor instituției.

În data de 3 aprilie, o altă instituție de prestigiu a statului român, Jandarmeria Română, a sărbătorit 174 ani de existență. Evenimentul a fost marcat de o adunare festivă organizată la sediul I.G.J.R., la care a luat parte și domnul viceprim-ministru și ministru al afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu care, în intervenția sa, a adus un omagiu cadrelor de jandarmi pentru activitatea desfășurată în scopul menținerii ordinii și liniștii publice în actualul context internațional și global.

Și la acest moment aniversar Asociația noastre fost reprezentată de președintele acesteia.

Cu prilejul ambelor aniversări, au fost transmise mesaje de salut și felicitare, domnilor inspectori generali ai Poliției Române și Jandarmeriei Române, precum și inspectorilor șefi de la inspectoratele județene de poliție și jandarmi, din partea conducerii A.N.C.M.R.R. din M.A.I.

Și la nivel teritorial, membrii filialelor noastre, în virtutea bunei colaborări pe plan local, au participat la momentele festive dedicate celor două aniversări.

One thought on “PARTICIPARE LA ZILELE ARMELOR

  1. Ziua de 25 martie este o zi speciala pentru Romania, deoarece nu doar ca este celebrata Buna Vestire, ci si ziua in care Politia Romana implineste 202 de ani de la infiintare. Presedintele A.N.C.M.R.R din cadrul M.A.I. a fost prezent la adunarea festiva organizata la Cercul Militar National, la care au participat si reprezentanti ai autoritatilor centrale, precum si viceprim-ministrul si ministrul afacerilor interne, domnul Marian-Catalin Predoiu. Ministerul sau a subliniat importanta sociala a Politiei Romane si misiunile de mare raspundere la care sunt supusi membrii acestei institutii in contextul actual. In plus, pe 3 aprilie, si Jandarmeria Romana a sarbatorit 174 de ani de existenta, iar domnul viceprim-ministru si ministru al afacerilor interne a elogiat activitatea acestora in mentinerea ordinii si linistii publice. Asociatia noastra a fost prezenta la ambele sarbatoriri, transmitand mesaje de salut si felicitare celor doua institutii si conducatorilor lor. Membrii filialelor noastre au participat si ei la momentele festive din toata tara, in semn de buna colaborare pe plan local. Felicitari si mult succes in continuare! La multi ani, Politia Romana si Jandarmeria Romana!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.