Joi 11 aprilie 2024, de la ora 10.00, la sediul ANCMRR-filiala Pintea Viteazu Maramureș, a avut loc lansarea volumului de poezii „TIMP RĂTĂCIT PRIN VISE – 54. ACROSTIH ȘI POEZIE”, autor plutonier adjutant șef (r.) VASILE BELE.
Volumul a apărut în acest an la Editura Ecou transilvan din Cluj-Napoca și a fost lansat, întâia oară, în cadrul Festivalului de Poezie, organizat de către Casa Română de Cultură din Getafe-Madrid, în sediul Ambasadei României din Regatul Spaniei, fiind premiat cu MARELE PREMIU.
Evenimentul literar, face parte dintr-un șir de activități dedicate în exclusivitate ,,Zilei Rezervistului”.
Volumul nu are o lansare obișnuită, ci în scop caritabil, întrucât fondurile obținute din vânzarea acestuia, în totalitate vor fi direcționate de către autor, familiei Ionela și Norbert Petrușka, din Chiuzbaia, pentru construcția unei case care le-a ars în totalitate în luna decembrie 2023.
De asemenea, autorul a acordat filialei ,,Pintea Viteazu” Maramureș o medalie ,,ASCIOR/REVISTA DIN VATRA SATULUI”, sculptură în lemn, executată cu maestrie și talent de Ștefan Călin Hrihor, iar scriitoriilor Carmena Felicia Băințan și Radu Botiș, pe lângă o astfel de medalie, le-au fost dăruite și câte un portret literar (acrostih), în formă olograf (scris de mână și semnate de autor).