Joi 9 mai, la chemarea camarazilor noștri din structurile asociative ale rezerviștilor militari din Ministerul Apărării Naționale, numeroși membri ai ANCMRR din MAI au luat parte la mitingul organizat în fața sediului Ministerului Apărării Naționale și a Palatului Parlamentului, pentru a-și exprima, laolaltă cu ceilalți participanți, nemulțumirea față de discriminarea și umilirea la care sunt supuși de către cei care ne conduc și, în mod deosebit, față de tratamentul diferit aplicat militarilor și polițiștilor în rezervă și în retragere, comparativ cu cadrele active, în ceea ce privește actualizarea soldei de grad.

Consiliul Executiv ține să mulțumească tuturor camarazilor din Asociație, membri ai filialelor București, Alba, Bacău, Botoșani, Buzău, Constanța, Covasna, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, Olt, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, dar și celor care ne-au încurajat de la distanță, pentru promptitudinea și entuziasmul cu care au luat parte la această manifestare, care a dovedit, totodată, că atunci când vrem, putem fi uniți în apărarea drepturilor și intereselor noastre legitime.

Cu acest prilej o delegație a participanților la miting (între care și președintele în exercițiu al structurilor asociative semnatare ale Acordului-Cadru, din care face parte și ANCMRR din M.A.I.) a fost primită de către ministrul apărării și colaboratorii săi cărora li s-au prezentat problemele referitoare la corelarea soldei de grad a rezerviștilor cu cea a activilor și s-a convenit ca reprezentanții asociațiilor să transmită în perioada imediat următoare, în această legislatură, amendamente la Legile 80/1995 privind Statutul cadrelor militare și 223/2015 privind pensiile militare de stat, urmând ca M.Ap.N. să nu se opună acestora.

Au mai fost discutate probleme privind impozitarea pensiilor militare de stat, ajutoarele la trecerea în rezervă, consecințele aplicării OUG 57/2016 și asigurarea asistenței medicale.

Se va lucra împreună cu asociațiile de rezerviști la noua lege a pensiilor militare de stat.

Mulțumim totodată conducerilor asociațiilor surori, îndeosebi ale ANCMRR „Alexandru Ioan Cuza”, dar și ale SCMD, LADPM și ROMIL, precum și SNPPC, pentru sprijinul oferit în transportul la București al participanților noștri la miting și îi asigurăm de susținerea intereselor comune și pe viitor.

&&&

Prezentăm, în continuare și comunicatul oficial al organizatorilor mitingului din 9 mai 2024.

LADPM si ROMIL, organizatorii protestului din 9 mai a.c., doresc să mulțumească tuturor membrilor structurilor asociative din întregul sistem de apărare, ordine publică și securitate națională pentru prezenta semnificativă și pentru modul deosebit în care s-a desfășurat aceasta acțiune în pofida condițiilor precare de vreme, spațiu și asigurare tehnică.

Întâlnirea, care s-a desfășurat la sediul ministerului apărării, între reprezentanții structurilor asociative, domnii: Gl. Gropan, Gl. Băhnăreanu, Gl. Pâlșoiu. Gl.Alnitei, Col. Tudor, Col. Dima, Col. Toader, Col. Dumitrache, Col. Lupu, Slt. Apostol și doamna Col. Georgeta Gheorghe, pe de o parte, și cei ai ministerului apărării, domnii: Tîlvăr Angel ministrul apărării și inițiatorul întâlnirii, Gl. Vlad Gheorghiță, Bachide, Gl. Jianu, Gl. Cipu, Gl. Roșu, Gl. Livadariu, Gl. Popescu Dragos, Gl. Spânu si Col. Bucur, a urmărit conform declarațiilor părților:

– din partea reprezentanților structurilor asociative: prezentarea Notei de protest intitulate “Stop discriminării militarilor”;

– din partea ministrului apărării: declararea intenției de a găsi împreună soluții problemelor semnalate de pensionarii militari, pentru îmbunătățirea cadrului juridic aplicabil sau din domeniul drepturilor și beneficiilor cuvenite rezervistilor si veteranilor de război sau din teatrele de operații.

Dl. Gl. Gropan Nicolae (Președinte de onoare al LADPM), decanul de vârstă al participanților, a precizat că întâlnirea are loc pe fondul nemulțumirilor generate de atitudinea factorului politico-militar aflat la conducerea ministerului față de militarii în rezervă și retragere, nemulțumiri susținute de participanții la mitingul de protest din fata sediului ministerului apărării, acțiune în curs de desfășurare.

Col. Tudor a dat citire Notei de protest “Stop discriminării militarilor” și a înmânat ministrului apărării un exemplar al acestui document.

Ministrul Tîlvăr a susținut că dorește rezolvarea problemelor semnalate și a solicitat ca fiecare dintre reprezentanții ministerului să își prezinte punctul de vedere privind modalitățile de soluționare a cerințelor din Nota de protest. Singurul participant din parte ministerului care a afirmat că este posibilă soluționarea punctului privind actualizarea soldei de grad pentru rezerviști a fost Gl. Cipu, care a susținut introducerea unui nou amendament în documentul aflat în proces legislativ, respectiv proiectul legislativ pentru aprobarea OUG 26/2024 de la Senat, L166, trimis la Camera Deputaților, cameră decizională – acțiune pentru care trebuie acționat conjugat, cu intervenții în cadrul acestui for venite atât din partea ministerul apărării, cât și din cea a structurilor asociative.

S-au mai discutat :

– aspecte privind eliminarea impozitării progresive, Gl. Jianu afirmând că ministerul apărării nu are competențe în acest domeniu, pensiile militare fiind trecută ca “speciale” în PNRR, moment în care reprezentanții structurilor asociative au solicitat ministrului apărării să actioneze pe toate căile atât guvernamentale, cât și politice pentru lămurirea acestui aspect.

– aspecte privind ajutoarele la trecerea în rezervă, având în vedere suspendarea temporară a acestora; – aspecte privind îmbunătățirea asistenței medicale, Gl. Popescu (șeful Direcției Medicale) invitând structurile asociative, în prima jumătate a lunii septembrie la discuții pentru elaborarea noului ordin M110.

Discuțiile au inclus și exprimarea nemulțumirilor față de poziția unora din participanti – domnii Bachide și Jianu – de neimplicare în găsirea soluțiilor la problemele în dezbatere și centrarea doar pe justificarea nerealizărilor, nemulțumiri exprimate de toți reprezentanții structurilor asociative.

Deși încă de la începutul discuțiilor reprezentanții structurilor asociative (Forumului) au subliniat faptul că trebuie să se răspundă urgent la prima solicitare din Nota de protest (alinierea cuantumurilor soldelor de grad) pentru a se prezenta participanților la miting poziția ministerului apărării, discuțiile au depasit ca timp perioada aprobată pentru desfășurarea acțiunii.

Având în vedere acest lucru, considerăm că fiecare dintre participanții la întâlnirea cu ministrul apărării are obligația să își informeze camarazii din structurile asociative cu privire la modul de desfășurare a întâlnirii și cu faptul că s-a insistat ca termenul de 7 iunie, data la care trebuie să fie finalizată implementarea cererii privind solda de grad, să fie respectat.

Dragi camarazi, vă transmitem că întâlnirea a avut pe alocuri și ridicări de ton și nervozitate din ambele tabere, dl. ministru intervenind în mai multe rânduri cu apeluri la calm.

Am obținut cam tot ce se putea obține la momentul acesta.

Rămânem uniti si puternici!

Dorim să precizăm că anumite opinii privind organizarea activității, dar mai ales informațiile unilaterale lipsite de date corecte privind întâlnirea cu ministrul apărării, apărute până în prezent în mediul on-line, nu pot fi considerate cu caracter oficial și reprezintă un motiv pentru care structurile asociative trebuie să fie și mai unite, nu doar în demersurile inițiate, ci și în modul de prezentare a pașilor făcuți în realizarea acestora.

Susținem necesitatea desfășurării, cât mai curând posibil, a unei întâlniri a tuturor reprezentanților structurilor asociative pentru stabilirea obiectivelor unitare în domeniile de interes comun. În acest sens, am solicitat și ministrului apărării să ne sprijine prin organizarea acestei întâlniri la sediul ministerului, moment care ar constituii reluarea dialogului dintre conducerea ministerului și structurile asociative, dialog întrerupt din anul 2022.

Semnează

Col. (r) Marian TUDOR

Col. (r) Petrică Dima”

2 thoughts on “MITINGUL NEMULTUMIRII REZERVISTILOR MILITARI

  1. Deși, organizarea nu a excelat, am făcut un pas important in a cere drepturile noastre legitime.
    Să nu ne fie frică, nu avem ce pierde, nu au ce să ne facă.
    Altădată să fim mai hotărâți, cu mai multă adrenalina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.