Ca urmare a consultării Filialelor asociației, ANCMRR din MAI apreciază ca importantă prezența la mitingul din ziua de 29.11.a.c. de la București și recomandă membrilor să participe la această acțiune, împreună cu camarazii din armată și din celelalte structuri asociative.
Recomandăm membrilor noștri să poarte semne de identificare (veste si bannere) care să ne individualizeze față de alți participanți.
Propunem pentru membrii asociației noastre reunirea la ora 12:30, în Piața Victoriei, în stânga tribunei din scuarul dedicat manifestanților.
Camarazii din teritoriu care se deplasează cu mijloace auto sunt rugați să debarce cât mai aproape de locul mitingului, iar autovehiculele să le deplaseze pe străzile laterale. Camarazii care vin cu trenul, de la Gara de Nord de pot deplasa cu metroul, magistrala 1, direcția Dristor 2, coborâre la stația Piața Victoriei.

Membrii din teritoriu care nu se pot deplasa la București pot participa la acțiuni de protest pe plan local.
Problemele de natură organizatorică revin în sarcina fiecărei filiale și se vor desfășura în nume propriu, cu solicitarea de a respecta măsurile de ordine stabilite cu organizatorii și autoritățile locale. Nu vor fi acceptate mesaje cu conținut în favoarea sau defavoarea competitorilor politici și respingem orice acțiuni de diversiune.
Reiterăm faptul că obiectivul principal al acestei acțiuni de protest este de a sensibiliza Curtea Constituțională, pentru reducerea termenului de soluționare a sesizării Avocatului Poporului, și de respingere a acestei sesizări privind Legea 553/2024, adoptată recent de Parlamentul României.

Persoane de contact:

vicepreședinte – general brigadă. r. Tudorel Ene, telefon 0752224220, și

secretar general – colonel r. Constantin Florea, telefon 0742531890.

4 thoughts on “Prezenți la mitingul din 29 noiembrie a.c.

  1. domnilor..ciolacu va pierde pentru că nici unul din cei 240000 pensionari militari plus familiile nu l-au votat pentru că acesta i-a umilit și nu le-a crescut pensiile.
    dacă vreți să le spuneți ceva celor de la PSD Brașov. i-am sunat și le-am spus de ce a pierdut ciolacu…. da..da..aveți dreptate..numai asta a putut să spună interlocutorul.

    • Stimate domnule Vasile Nichiforov, Asociatia are drept prevedere statutara neafilierea politica, încă de la înființarea organizației, si consideram ca aceasta este atitudinea cea mai corecta, potrivita si echilibrata. CA urmare, nu promovam si nu sustinem niciun partid, formatiune politica si niciun candidat anume. Desigur ca fiecare membru al asociatiei are dreptul legal, ca orice cetatean, la opinie si exprimarea votului.

  2. Bună dimineața,
    Sunt foarte multe cadre militare în rezervă și în retragere, care nu sunt membrii ANCMRR, care se întreabă dacă protestul planificat pentru data de 29.11. 2024 mai are loc!
    În afara organizațiilor nu se trimit informații. Cred ca ar trebui analizat și acest aspect..
    Va mulțumesc și va asigur de prezenta mea.

    • Buna ziua, domnule colonel, si scuze pentru raspunsul tarziu de aici, datorat unor probleme tehnice. Informatiile privind mitingurile la care au participat membrii ANCMRR au fost publicate din timp si pe acest site si postate pe mai multe grupuri de Facebook ale rezervistilor, tocmai pentru a fi cunoscute de cat mai multi camarazi, chiar daca nu sunt membri ai asociatiilor rezervistilor. Si prezenta acestor camarazi încă neafiliati vreunei asociații a fost vizibila la aceste ultime mitinguri. Multumim pentru implicare și participarea la manifestările noastre comune, și noi credem că este o cauza comuna a noastra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.