În dimineața zilei de joi 28 aprilie 2022, domnul Lucian-Nicolae Bode, ministrul afacerilor interne, a făcut o vizită de lucru la sediul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere și al Asociației Veteranilor de Război, din Ministerul Afacerilor Interne.
Cu acest prilej domnul ministru a oferit Diploma de onoare a M.A.I. Asociației Veteranilor de Război din minister, acordată cu ocazia Zilei Veteranilor de Război.
Totodată, domnul ministru ne-a informat despre includerea în textul proiectului de lege privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aflat în dezbatere publică, a unui articol referitor la sprijinirea celor două organizații ale rezerviștilor și veteranilor de război, sub forma următoare:
„Sprijinirea unor asociații
Art. 43. – Ministerul poate pune la dispoziție sau, după caz, poate asigura asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică cu reprezentare la nivel național, care reprezintă interesele cadrelor militare în rezervă și în retragere și ale veteranilor și văduvelor de război din evidența Ministerului, potrivit unor criterii stabilite prin ordin al ministrului:
a) fonduri repartizate de la bugetul de stat pentru plata cheltuielilor curente și de capital, necesare desfășurării activităților acestora, a celor determinate de relațiile cu organizațiile naționale și internaționale de profil, precum și pentru plata cotizațiilor internaționale anuale în valută către organismele internaționale la care asociațiile și fundațiile în cauză sunt afiliate;
b) spații necesare pentru consfătuiri și activități de promovare a imaginii, tradițiilor și valorilor istorice ale Ministerului, cu titlu gratuit;
c) suportarea costurilor pentru utilitățile aferente imobilelor proprietate publică puse la dispoziție în conformitate cu art. 41 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare;
d) mijloace de transport auto în țară.„
Domnul ministru ne-a asigurat că se vor întreprinde demersurile necesare pentru ca proiectul de lege să fie adoptat în actuala sesiune legislativă.