În fiecare an, la 1 octombrie, în întreaga lume este sărbătorită ZIUA INTERNAȚIONALĂ A PERSOANELOR VÂRSTNICE, o dovadă sinceră de respect și prețuire pe care națiunile lumii o datorează bunicilor și părinților, pentru întreaga lor activitate desfășurată în societate și în familie.
Și la nivelul Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Ministerul Afacerilor Interne, precum și al filialelor sale, cu toate impedimentele datorate epidemiei de coronavirus, această aniversare nu a fost trecută cu vederea.
În toate filialele județene camarazii noștri care au împlinit o vârstă rotundă au primit diplome de onoare și, în măsura posibilităților, au fost felicitați de camarazii lor, precum și de reprezentanții cadrelor active din minister, care au preluat de pe umerii înaintașilor lor dificilele sarcini de apărare a vieții, libertății și avutului cetățenilor.
Totodată, Asociația noastră, împreună cu Asociația Veteranilor de Război din Ministerul Afacerilor Interne, a beneficiat din partea Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în temeiul Legii 363/2003, de suma de 34.000 lei, care a fost distribuită camarazilor noștri cu mari probleme financiare și de sănătate.
Ilustrăm prezenta notificare cu câteva fotografii realizate cu acest prilej de camarazii noștri de la filialele Mehedinți și Satu Mare.
Adresăm încă o dată, tuturor seniorilor noștri urările noastre de viață lungă, în fericire și pace și LA MULȚI ANI !